Articol

Ar trebui să știm din ce stofă este făcută fiecare dintre acestea, credința și încrederea. Pentru că, de exemplu, dacă trăiți normal, în condiții cu totul normale – nu cu idei extravagante și cu o educație deprimantă – ei bine! toată tinerețea, și în general până la treizeci de ani, avem o încredere absolută în viața noastră. Dacă, de exemplu, nu sunteți înconjurați de oameni care imediat ce sunteți răciți îi apucă disperarea și aleargă la doctor să vă ia medicamente, dacă vă aflați într-un mediu normal și dacă vi se întâmplă ceva – un accident sau o mică boală -, atunci în corp există o certitudine, această încredere absolută că totul va fi bine: „Nu-i nimic, o să treacă. O să treacă sigur. Până mâine sunt bine, sau cel mult în câteva zile. Sunt sigur că mă voi vindeca, asta indiferent de ce ne-am îmbolnăvit. Aceasta este condiția normală a corpului. O încredere absolută că are toată viața în față și că totul va fi bine. Și asta te ajută enorm. Ne vindecăm în nouă cazuri din zece, ne vindecăm foarte repede când avem această încredere: „Nu e nimic, ce-o mai fi și asta? E doar un accident, o să treacă, nu-i nimic.” Și unii oameni păstrează această atitudine foarte multă vreme, foarte mult timp, un fel de încredere – nimic nu li se poate întâmpla. Și ceea ce li se va întâmpla nu are nici o importanţă: obligatoriu totul va fi bine, au toată viața înainte.

Bineînțeles, dacă trăiți într-un mediu unde nu sunt decât idei morbide și tot timpul nu vi se povestesc decât lucruri dezastruoase și catastrofice, atunci se poate să gândiți rău. Și această gândire rea va avea influență asupra corpului vostru. Altfel, corpul poate să păstreze încrederea până la patruzeci, cincizeci de ani ( asta depinde de oameni: cei care știu să trăiască o viață echilibrată și normală).

Corpul este complet încrezător în viața sa. Doar dacă vă vine o idee și aceasta este însoțită de tot felul de închipuiri morbide și murdare, atunci lucrurile se vor schimba.

Dar în mod normal și natural corpul știe că trebuie să fie sănătos și că are puterea să  reacționeze. Și dacă i se întâmplă ceva, îi va spune acelui ceva: „Nu e nimic, o să treacă, vezi-ți de ale tale, s-a terminat.” Și trece.

Aceasta este încrederea absolută.

Acum tu vii și spui „ o credință dinamică”. O credință dinamică este altceva. Dacă aveți  înăuntrul vostru Grația divină, dacă Grația divină veghează asupra voastră și dacă, orice s-ar întâmpla, Grația divină este acolo, veghind asupra voastră, atunci această stare putem s-o păstrăm toată viața și mereu; și cu ea putem să traversăm toate pericolele, să facem față tuturor dificultăților și nimic nu se va clinti, deoarece credeți în Grația divină care este cu voi. Este o forță infinit mai puternică, mai conștientă, mai durabilă, care nu depinde de condițiile în care a fost construit fizicul vostru, care nu depinde decât de Grația divină însăși și în consecință care se sprijină pe Adevăr și nimic n-o poate zdruncina. Este cu totul și cu totul altceva.

Puteți să trăiți în conștiința vindecării radicale și prin forța formațiunii voastre interioare să provocați încet, încet, schimbarea exterioară. Sau, în cazul în care cunoașteți și vedeți forța care este capabilă să efectueze lucrurile de care este nevoie și dacă știți să o manipulați, atunci puteți să o chemați și să o concentrați în locurile unde acțiunea este necesară, aceasta aducând ea singură schimbarea. Sau altfel puteți să înfăşiţaţi Divinului necazul vostru și să îi cereți să vă vindece, punându-vă astfel toată încrederea în puterea divină.

Dar orice ați face, oricare ar fi procedeul pe care îl adoptați, și chiar dacă ați dobândit o mare abilitate și o putere reală, rezultatul trebuie să-l lăsați oricum în mâinile Divinului. Puteți să încercați oricât dar Divinul este cel care vă va da sau nu fructul efortului vostru. În acest punct puterea voastră personală se oprește; dacă obțineți vreun rezultat, acesta este datorat puterii Divinului și nu puterii voastre.

Trebuie să cultivăm în noi această certitudine, că aceste lucruri sunt adevărul esențial din noi și că aceste lucruri trebuie să se realizeze. Atunci, credința se va trezi în celulele corpului vostru. Și veți constata că veți găsi un răspuns chiar în corpul vostru. Acesta va simți singur că voința interioară ajută, fortifică, dirijează, conduce, ei bine, încetul cu încetul toate limitările sale vor dispărea.

Și atunci când aveți prima experiență, care poate începe încă de foarte tineri, primul contact cu bucuria interioară, cu frumusețea interioară, cu lumina interioară, primul contact cu asta care vă va face să simțiți brusc: „Oh! dar asta este ceea ce vreau!”, și această experiență trebuie să o cultivăm, să o ținem mereu minte, să o punem mereu înaintea noastră și să ne spunem: „Am simțit-o o dată, deci pot să o simt iarăși. Pentru mine a fost ceva adevărat, chiar dacă a fost numai o secundă, însă asta e ceea ce vreau să aduc în mine.” Și trebuie să încurajăm corpul să caute – să caute cu încredere că duce cu sine această posibilitate și că dacă o cheamă, va reveni, se va realiza din nou.

Asta trebuie să facem când suntem tineri. Asta trebuie să facem ori de câte ori avem ocazia să ne adunăm, să ne reculegem, să ne căutăm pe noi înșine.

Și atunci veți vedea. Când suntem normali, adică nu suntem stricați de învățături proaste și de exemple rele,când ne naștem, când trăim într-un mediu sănătos și relativ echilibrat și normal, atunci corpul, spontan și fără să fie nevoie să se intervină mintal, și nici măcar vital, are certitudinea că dacă ceva nu este în regulă el oricum se va vindeca.

Corpul are în el această certitudine a vindecării, a faptului că boala sau stricăciunea vor dispărea negreșit. Numai prin falsitatea educației, a mediului, i se inculcă încet, încet corpului faptul că există boli incurabile, accidente ireparabile și că se produce o îmbătrânire și toate celelalte povești care îi anulează credința și încrederea. Dar în mod normal, corpul unui copil normal, (corpul, nu vorbesc de gândire) corpul singur știe atunci când este ceva în neregulă că totul va fi bine. Și dacă nu este așa, asta înseamnă că a fost deja falsificat.

I se pare normal  să fie sănătos, i se pare complet anormal ca ceva să se deranjeze și să fie bolnav; și cu instinctul său, cu instinctul său spontan, este sigur că totul se va aranja.

Numai falsitatea gândirii îl face să piardă acest lucru; pe măsură ce creștem, gândirea se falsifică din ce în ce mai mult, ne apasă toată sugestia colectivă, și atunci corpul își pierde încrederea în sine și bineînțeles, pierzându-și încrederea în sine, își pierde și această capacitate spontană de a-și restabili echilibrul când acesta este falsificat.

Dar dacă din cea mai fragedă pruncie, vi se povestesc tot felul de lucruri deprimante,- aș putea spune care vă descompun,  vă dezagregă, -atunci bietul corp deși se străduiește cum poate și el mai bine este deja pervertit, falsificat și nu mai are sensul puterii sale interioare, al forței sale interioare, al puterii sale de a reacționa.

Dacă avem grijă să nu-l falsificăm, corpul are în el certitudinea Victoriei. Numai că proasta utilizare pe care o dăm gândirii și influenței acesteia asupra corpului îi anulează această certitudine a Victoriei. Atunci primul lucru pe care îl avem de făcut este să cultivăm această certitudine și nu să o distrugem; și având-o nu mai avem nevoie de un efort pentru a aspira, viața va fi doar o înflorire, o deschidere, o desfășurare a acestei certitudini interioare a Victoriei.

Corpul are în el sensul divinității sale. Asta este ceea ce trebuie să regăsim în noi dacă l-am pierdut cumva. Când un copil vă povestește un vis frumos, în care el avea multe puteri și lucrurile erau foarte frumoase, aveți mare grijă să nu cumva să îi spuneți: „Oh! Viața nu e așa”, pentru că ați face ceva rău. Dimpotrivă trebuie să-i spuneți : „Viața așa trebuie să fie și așa va fi !”

Preluare text ” Yoga și sănătatea ” – Mirra Alfassa