Atunci când te uiți pe geam și vezi pe stradă un incident, ce faci?
Începi să intri în poveste și ai emoții sau stai și privești doar?
Capacitatea ta de a rămâne pe margine sau nu, de a oberva cu alte cuvinte fără să generezi emoție de furie, nedreptate, milă, victimizare, agitație, te situează în postura de martor tăcut și neimplicat în ceea ce se petrece.
Neimplicat da, indiferent nu. Nu este același lucru. Cumva acești termeni poartă o amprentă energetică pe care eu nu o simt adevărată.
S-a asociat în mentalul colectiv ‘’implicarea’’ cu rolul de a fi un om bun, căruia îi pasă, chiar cumva cu o oarecare aură de sfințenie, mai mult decât atât, cu iubirea.
Indiferența sau nepăsarea sunt percepute ca ceva rău, un om nemilos doar fără suflet și fără credință în Dumnezeu poate fi indiferent sau nepăsător.
Cu aceste două bile mari, una albă și alta neagră, mergem prin viață judecând și împărțind note celor din jur.
Pentru mine implicare este procesul prin care sunt una cu viața, cresc, mă dezvolt, învăț, pun pasiune în ceea ce fac, mă dedic unui scop, sunt împlinită pe scurt.
Iar indiferența vine ca o răceală, ceva ca m-ar putea situa pe un nivel de superioritate asupra lumii și de desconsiderare, a unui imagini de sine urcată la rang de vedetă.
Diferit de starea de indiferență apare starea de martor sau observator. Aceea în care sunt pe geam și doar privesc, neimplicată dar nici indiferentă ci detașată.
Aici vine marea poveste a detașării și a implicării. Aș spune eu da detașat și da implicat, exact ambele în același timp.
Dacă ne gândim la o asistentă medicală care este implicată în a da primul ajutor unui pacient bolnav, vom înțelege mai bine aceste aspecte în care ea rămâne detașată și își îndeplinește scopul cu maximă eficiență păstrând această stare din care poate rămâne puternică și obiectivă susținând real pe cel care are nevoie de ea, dar implicată.
Acum că am obținut o vedere de ansamblu a celor două energii vom vedea cum a vorbi despre cineva care nu este de față poate fi perceput total diferit față de bârfa.
Atitudinea interioară și scopul discuției fac această diferență. Dacă ești conștient de ceea ce simți când povestești și poți rămâne într-o stare de detașare prin care relatezi fără implicare emoțională ci doar pentru a oferi un exemplu de viață sau a învăța din ceea ce spui, departe de a cădea în superioritate sau inferioritate față de celălalt, atunci da, ești echidistant și nu..nu bârfești.