Articol

Până vei înțelge cum să o faci și de ce plângi.

Am avut zilele trecute un episod de furie și frustrare care a apărut pe o situație care se tot repeta. Știi senzația aceea când ești când pe val când sub val? Mai înoți o vreme liniștit, mai îți tragi sufletul și apoi zdup din nou dedesubt.

Diferența dintre un om conștient, treaz și orientat cu privirea spre el sau unul adormit care crede că ceilalți sunt de vină, este că primul știe că stările lui nu au de a face cu ceilalți.

Știe că lumea lui este propria proiecție și că ceea ce el vede în exterior este ceea ce se află nerezolvat în el. Asta face ca călătoria lui prin această viață să fie plină de curiozitate și daruri pe care singur și le oferă de fiecare dată când a mai trecut de un hop interior. Când a reușit asta exteriorul răspunde pe măsură.

Simțind astfel aceste stări tensionate în corp și simțind cum ele cresc din ce ce în ce mai mult pe măsură ce mintea îmi povestea despre ce și cum, am ieșit din casă pentru a nu mă dezlănțui pe cel care mi-a apăsat acel buton interior.

M-am urcat în mașină, o plimbare cu mașina are de cele mai multe ori efecte benefice auspra mea, am pus muzica tare de tot și am început să cânt. Pe măsură ce cântam, acel cântec înăbușit de emoție, a spart zidul interior și am pufnit în plâns. Unul din acela din toți rărunchii de aveam senzația că plâng pentru tot neamul și nu mă mai opresc. Am lăsat acest proces conștient să fie, cerând în permanență divinității vindecare și înțelegere. Am știut că este un plâns eliberator și am pus intenția ca prin el să se curețe fricile care mă paralizau.

S-a dovedit un proces profund de alchimizare a durerii pentru că a doua zi, ce să vezi, universul m-a testat și mi-a cerut să fac acel lucru de care mai devreme îmi era frică. Și fără să simt vreo emoție de data aceasta, cu simplitatea și naturalețea cu care mi-ai fi cerut un pahar de apă, am putut să spun DA.

Prin retrospectiva celei care altădată plângeam de furie, de nervi, de ciudă, din plângere de milă, din victimizare am putut să constat ca există mai multe tipuri de plâns și nu toate sunt eliberatoare. Unele te afundă și mai mult în durere.

Plânsul începe în majoritatea cazurilor ca un proces de eliberare însă pe măsură ce el se desfășoara venim cum tot felul de credințe mentale și încărcăm acel proces care ar fi trebuit să fie de eliberare cu o sumedenie de vorbe: „ de ce doare mie mi se întâmplă? de ce nu mă înțelege nimeni? cu ce am greșit? când se va termina cu toate astea? nu mai pot! sunt o proastă! sunt cea mai rea mamă! Etc.” care te țin înlănțuit în aceeași poveste iar și iar.

Deci cum să plângem?

Așa cum o apă ar trece peste noi și prin noi făcând curat.

Cu atenția la ce gânduri alimentezi.

Cu intenția clară de a aduce eliberare.

Cu capacitatea de a te ține sincer în brațe spunându-ți că totul va fi bine, că va trece și că ești în siguranță.

Sunt aici pentru tine pentru orice aspecte provocatoare și de neînțeles pe care le parcurgi.

Ședințele de dezvoltare personală pe care le putem parcurge împreună vizează o abordare holistică minte, trup, corp și aducerea clarității în intenții și manifestare.